Ce este iubirea? – Întrebarea care frământă de la începuturile timpului, fiecare civilizație, ghidează artiștii precum Steaua Nordului și ne acaparează pe fiecare dintre noi, uneori mai mult decât ne-am fi dorit. Iubirea se află pe buzele tuturor și este unul dintre cele mai discutate și, paradoxal, cele mai greu de definit fenomene umane. O folosim ca explicație pentru cele mai mari decizii ale vieții noastre, dar și ca justificare pentru cele mai mari suferințe. Spunem “TE IUBESC” în contexte foarte diferite: între parteneri romantici, între părinți și copii, între prieteni, chiar și față de idei, locuri ori în contexte spirituale. Astfel ajungem să ne întrebăm de câte feluri este iubirea și cum arată ea în relațiile reale?

De câte feluri este iubirea? – Când spunem “iubire”, vorbim de fapt despre mai multe experiențe diferite, care uneori se amestecă ori se confundă. Unii oameni simt iubirea ca pe un foc, alții ca pe o liniște, unii ca dor, alții ca grijă.

Grecii antici au adus observații valoroase împărțind iubirea în mai multe forme:

Eros – iubirea pasională, care începe cu magnetism, cu intensitate, cu dorința imperioasă de fuziune, de apropiere totală. Adesea auzim cuplurile spunând “începutul a fost ca o explozie”.

Philia – iubirea prietenească, care spune simplu “îmi place cine ești”. Se vede în relațiile în care cuplurile râd mult împreună, tolerează ușor zilele banale, fluturii din stomac se liniștesc iar partenerul este în același timp și prieten și aliat, aspect care permite rezistența în timp a relației.

Storge – iubirea familială, acel sentiment de “acasă”, construit în timp, prin grija zilnică, prin prezență, prin tandrețe. Storge nu mai este descrisă ca un foc ci ca un sentiment profund, așezat.

Agape – iubirea altruistă, spirituală, care nu cere nimic înapoi. Este iubirea care poate să spună “îți vreau binele, chiar și când îmi este greu”. Apare în relațiile mature, între prieteni, în acte de iertare, în contexte spirituale. O putem observa în relațiile în care unul dintre parteneri traversează un moment greu (ex. boală) iar celălalt îl îngrijește fără resentimente.

Ludus – iubirea jucăușă, flirtul, jocul, provocarea, entuziasmul de început. Nu trebuie interpretată ca superficială, chiar dacă nu are profunzimea altor forme. Auzim cuplurile în perioada în care ies la întâlniri, spunând “avem chimie bună, ne descoperim, ne cunoaștem”.

Pragma – iubirea matură, care este aleasă, este construită, nu doar se simte. Este prezentă în acele momente în care cuplurile sunt în faza în care își organizează viața împreună, trec prin greutăți, construiesc lucruri împreună.

Philautia – iubirea de sine, adesea subestimată ori văzută într-o lumină negativă. Nu se referă la egoism, ci la capacitatea persoanei de a se valoriza suficient încât să nu se piardă în iubirea pe care o simte pentru ceilalți. Probabil ne aducem aminte de o frază celebră din serialul “Sex and the City”, când unul dintre personaje spunea “Richard, I love you but I love me more” (Ro: Te iubesc dar mă iubesc mai mult pe mine).

Mania – iubirea posesivă, intensă, tulburătoare, neliniștită, care poate fi presărată de dependență emoțională, gelozie, teamă de abandon, verificări, dramatism. O putem observa în situații precum cineva care nu poate să adoarmă când partenerul nu i-a răspuns la mesaj.

(*A nu se confunda cu un episod maniacal – care se referă la o perioadă distinctă de timp, în care dispoziția este expansivă, iritabilă, cu multă energie și poate fi însoțită de grandiozitate, nevoie redusă de somn, vorbire accelerată, fugă de idei, agitație, implicare în activități cu risc și afectare semnificativă a funcționării)

      –     Demne de menționat mai sunt: Xenia = iubirea ospitalității, a carității, legată de ideea că ceilalți merită protecție; Charis = iubirea grației, recunoștinței; Meraki = iubirea de a face ceva, iubirea pusă în acțiuni; Pothos = iubirea ca nostalgie, dorul după ceva absent; Anteros = iubirea reciprocă.

Care este cea mai bună formă de iubire? – În viață, relațiile nu conțin un singur tip de iubire și nu există un tip “corect” sau “greșit”. Ceea ce trăim adesea în relații, este un amestec: uneori mai intens și pasional, alteori mai liniștit și stabil, uneori jucăuș și ușor, alteori profund, matur, chiar dureros. Iubirea se schimbă în timp, se combină în proporții diferite, capătă sens în funcție de context, de nevoile persoanelor care se iubesc și de etapa vieții în care se află. Este important să nu încadrăm iubirea în categorii fixe și rigide, ci să utilizăm informația ca să înțelegem ce trăim, ce ne bucură, ce ne hrănește, ce ne destabilizează, ce ne duce în anxietate ori suferință și cum putem să construim ceva sănătos.

În formarea unei relații, iubirea poate începe ca pasiune și poate să devină angajament. Sau poate începe ca prietenie și poate evolua în intimitate profundă. Uneori, iubirea există fără sexualitate. Alteori, există sexualitate fără iubire romantică.

Ce formă are iubirea într-un cuplu? – Psihologul american Robert Sternberg descrie, în 1986 și ulterior în 1988, “Triunghiul iubirii”, menționând că acesta este reprezentat de trei componente: intimitatea, pasiunea și angajamentul.

• Pasiunea include partea fizică, intensă, atracția sexuală, dorința, excitarea emoțională, idealizarea partenerului. Este foarte intensă la început și poate scădea natural în timp dacă nu este întreținută.

• Intimitatea include apropierea emoțională, sentimentul de siguranță psihologică, vulnerabilitatea, încrederea, sprijinul reciproc, sentimentul de “acasă” în preajma celuilalt. Intimitatea crește în timp, prin conversații oneste și autentice, experiențe împărtășite și respect.

• Angajamentul este decizia de a rămâne, de a investi, include stabilitatea, asumarea responsabilității, proiectele comune, loialitatea (în forma ei negociată în cuplu).

Întâlnim combinații diferite ale acestui triunghi. Un cuplu nu este obligatoriu în toate cele trei, tot timpul, ci acestea se calibrează prin acțiunile acestora. Astfel:

• doar pasiune -> infatuare

• doar intimitate -> prietenie profundă

• doar angajament -> iubire “goală”

• pasiune + intimitate -> iubire romantică

• intimitate + angajament -> iubire companion

• pasiune + angajament -> iubire fără prietenie

• toate trei -> iubirea completă

Există și alte tipuri de relații romantice? – În prezent, deși avem norme scrise și nescrise, iubirea în relațiile de cuplu, se poate trăi în diverse structuri relaționale. Printre acestea amintim:

• Monogamia, caracterizată de exclusivitate sexuală și romantică,

• Non-monogamia etică, în care exclusivitatea nu este o regulă dar există un acord și transparență cu privire la aceste aspecte,

• Poliamoria, caracterizată de posibilitatea de a avea mai multe relații romantice simultan, cu acordul partenerilor implicați,

• Situationship, caracterizată de lipsa unei definiții, cu limite neclare,

• Friends with benefits, descrisă prin relații sexuale, și pe alocuri, intimitate, fără un angajament pentru dezvoltarea unei relații romantice,

Poliamoria și non-monogamia. Ce sunt ele? – Aceste structuri relaționale sunt tot mai des explorate în mainstream și auzim tot mai des despre ele, încât este firesc să ne întrebăm cum arată și ce presupun. În lipsa informării, putem cădea în capcana preconcepțiilor și a miturilor despre ele. Există mituri comune despre acestea, cum ar fi:

• “Este o scuză pentru sex/infidelitate”

• “Cei care iubesc cu adevărat, nu au nevoie de altcineva”

• “Este un semn de atașament evitant”

• “Este imposibil să nu fii gelos”

• “Este caracterizată de lipsă de limite”

• “Este imposibilă fără suferință”

Non-monogamia și poliamoria nu sunt despre ceva ce lipsește, ci despre abundența relațională pe care o putem trăi. Probabil este dificil să facem un exercițiu de imaginație, în mod deosebit când suntem obișnuiți cu anumite norme enunțate de către societate, însă atât atașamentul, cât și sexualitatea pot exista în mai multe relații simultan.

Un aspect central în aceste tipuri de relații este etica. Diferența majoră între infidelitate și non-monogamie ori poliamorie, este consimțământul informat. În cadrul acestor relații, negocierea și consimțământul se desfășoară explicit și nu se bazează pe presupuneri. Gelozia nu este inexistentă, însă este tratată ca un semnal, ca o informație de explorat și de gestionat prin autoreglare emoțională.

O experiență deosebită în cadrul acestor tipuri de relații este “Compersion” (adesea tradusă prin compersiune) și explicată prin: bucuria, căldura emoțională și satisfacția simțită atunci când partenerul trăiește iubire, intimitate ori plăcere cu altcineva. Uneori este descrisă și ca opusul geloziei, în sensul de a avea capacitatea de a simți siguranță, de a păstra atașamentul și de a se bucura de binele celuilalt, chiar și în contexte care, cultural și social, sunt încărcate de competiție. În cel mai simplu mod, poate fi descrisă prin “Mă simt bine pentru că tu te simți bine.” Acest sentiment poate apărea imediat sau nu. Adesea, își face apariția după practicarea reglării emoționale, a restructurării cognitive și pe terenul unor limite clare și a unei încrederi solide între parteneri.

Acest sentiment nu ne este necunoscut, având în vedere că apare și în afara relațiilor romantice, când ne bucurăm pentru că un prieten are și alți prieteni apropiați, când un părinte se bucură că are un copil care iubește și alți oameni, în comunitățile spirituale, când ne bucurăm pentru binele altuia ori chiar și în relațiile monogame, când ne bucurăm că partenerul are relații sociale, relații de prietenie și relații profesionale, care îi aduc experiențe plăcute. 

Poliamoria și non-monogamia. Cum arată? – Persoanele poliamoroase sau non-monogame își antrenează competențele relaționale constant, astfel că adesea au o comunicare explicită, toleranță crescută la ambiguitate ori incertitudine și un bun management al emoțiilor. Nu există un singur model de relație în care pot funcționa. Relațiile pot să fie ierarhice sau nu, triade, quad-uri, rețele, polycule, etc. Partenerii aceleiași persoane se numesc metamour, iar aceștia pot avea orice formă de relaționare între ei. Relația dintre metamours poate varia de la prietenie apropiată la o interacțiune minimă, în funcție de preferințele și limitele fiecăruia.

Majoritatea persoanelor poliamoroase ori cu relații non-monogame, sunt oameni obișnuiți, cu vieți și preocupări similare cu ale oricui, cum îi caracterizează Elizabeth Sheff în cartea “The polyamorists next door”. Persoanele implicate în aceste relații reprezintă o populație comparabilă cu cea monogamă, din punct de vedere al funcționării psihologice și sociale. Sunt oameni care iubesc, muncesc, au familii, plătesc facturi și își caută echilibrul emoțional – exact ca oricare dintre noi.

Totuși, se pot lovi de stigmatizare, în diverse contexte, precum locul de muncă, comunitățile spirituale ori contexte specifice precum un proces în instanță. Aceste aspecte aduc o doză de stres minoritar. 

Există despărțiri într-un context poly sau non-monogam? – Separarea, încheierea unei relații/legături ori despărțirea, sunt asemeni celor monogame, cu mici diferențe. Atunci când poate exista continuitate în relaționarea cu ceilalți oameni implicați, dar nu mai există  o relație specifică cu o anumită persoană, când se pierde un partener se poate pierde și comunitatea din jurul acelei relații, când există schimbări în interiorul relațiilor existente.

Cum ne menținem relațiile sănătoase, indiferent de forma lor? – Diferențele apar doar în termeni de logistică și în câte conversații sunt purtate, nu în esența tehnicilor. Astfel, tehnicile enumerate o sa le numim tehnici de relație, nu tehnici de cuplu:

• Comunicare explicită în locul presupunerilor. Adesea relațiile se deteriorează mai rapid din lucruri nespuse decât din lucruri spuse stângaci. Toate tipurile de relații beneficiază de pe urma conversațiilor despre nevoi, limite, frici, dorințe.

• Check-in-uri regulate. Adesea, când lucrurile merg bine, nu dorim “să perturbăm” pacea și nu vorbim despre lucruri care aduc disconfort. O discuție săptămânală de tip check-in poate arăta așa: Ce a mers bine? Ce a fost greu? Ce avem nevoie să ajustăm?

• Validarea emoțională – înainte de orice plan ori soluție, putem să oferim înțelegere. Bonus: este unul dintre cei mai puternici predictori ai satisfacției relaționale.

• Repararea după conflict semnifică acea întoarcere unul către celălalt, acele gesturi mici care caută reconectarea, desigur, împreună cu responsabilitatea și iertarea.

• Limite clare și respectate. Deseori limitele sunt percepute ca un zid, desi ele sunt o invitație la conectare. Orice relație beneficiază de discuții periodice care includ: Ce e ok? Ce nu e ok? Ce facem când apare o zonă gri?

• Consimțămând continuu. Da, consimțământul nu este doar sexual, este și relațional. O relație funcționează bine când nimeni nu se simte presat, constrâns, obligat. (*Mic reminder despre consimțământ – cel mai popular model educațional despre consimtământ este FRIES – Freely given [liber], Reversible [poate fi retras oricând], Informed [informat], Enthusiastic [entuziasmat], Specific [pentru acel act, în acel moment])

• Timp de calitate și ritualuri de conectare. Relațiile se mențin și prin prezență și prin obiceiuri, prin comportamente repetate cu intenție, nu doar ca un automatism.

• Relațiile sănătoase au doi oameni care au atât prieteni proprii, interese proprii și spațiu personal, cât și prieteni comuni, interese comune și activități comune.

• Gestionarea geloziei. Gelozia este o emoție, iar informațiile pe care le primim prin emoțiile pe care le simțim sunt valoroase. Ne putem întreba ce teamă există în spatele ei sau care este nevoia care se cere satisfăcută.

• Aftercare emoțional. Relațiile au nevoie de integrare și îngrijire, în mod deosebit după momente vulnerabile (conflict, sex, împărtășiri sensibile, etc) iar această îngrijire poate lua forma unei îmbrățisări ori a unei discuții blânde ori a unei activități plăcute, și altele.

• Sens comun și valori comune. Indiferent ce tip de relație avem, este important să avem o direcție comună, să fim în acord cu ce fel de viață ne dorim, ce fel de iubire construim, ce înseamnă aceste lucruri pentru fiecare.

Indiferent dacă o relație este monogamă, poliamoroasă sau consensual non-monogamă, sănătatea relațională se construiește prin: comunicare clară, consimțământ continuu, limite respectate, repararea conflictelor și ritualuri de conectare. Diferența dintre formele relaționale nu este una de valoare, ci de structură; iar relațiile durabile sunt cele în care oamenii se simt în siguranță, se simt văzuți și aleși în mod conștient.

Când apelăm la psihoterapie de cuplu și ce se întâmplă în terapie? – Oamenii apelează la terapia de cuplu atunci când observă că anumite dificultăți devin repetitive și afectează funcționarea relației: conflicte frecvente, comunicare ineficientă, retragere emoțională, scăderea intimității, neîncredere, gelozie sau dificultăți în luarea deciziilor importante. În terapia cognitiv-comportamentală de cuplu, partenerii învață să identifice tiparele problematice de interacțiune, să recunoască gândurile automate și interpretările care amplifică reacțiile emoționale și să testeze variante alternative. Intervenția se concentrează pe dezvoltarea unor abilități specifice precum ascultarea activă, exprimarea clară a nevoilor, negocierea acordurilor, reglarea emoțională în conflict și rezolvarea de probleme. Terapia oferă un cadru structurat în care cuplul poate reduce escaladarea, poate crește comportamentele de apropiere și poate consolida un mod mai sănătos de a răspunde la stres și vulnerabilitate în relație.

Pe scurt, semnele de alarmă, putem să le vedem în:

• Conversațiile care se transformă mereu în ceartă,

• Unul se retrage, celălalt urmărește,

• Lipsă de intimitate emoțională ori sexuală,

• Resentimente cronice,

• Infidelitate sau micro-trădări (încălcarea acordurilor relaționale),

• Dificultăți majore de încredere,

• Diferențe ireconciliabile privind copiii, bani, viitorul,

• Comunicare pasiv-agresivă,

• Critică, dispreț, defensivitate, blocaj.

Cum poate ajuta terapia cognitiv-comportamentală? – Dificultățile relaționale pot arăta diferit de la un cuplu la altul. Uneori, problemele sunt evidente – certuri frecvente, distanță emoțională, pierderea încrederii. Alteori, cuplul continuă să “funcționeze”: partenerii își îndeplinesc responsabilitățile, comunică despre lucrurile practice, merg mai departe cu rutina zilnică, dar în interior se acumulează tensiune, singurătate sau nesiguranță. Mulți oameni ajung să creadă că, dacă relația încă rezistă, atunci nu este “destul de grav/serios”. În realitate, tocmai această funcționare poate întârzia momentul în care cuplul cere sprijin.

Terapia cognitiv-comportamentală pentru cupluri este una dintre abordările validate științific pentru îmbunătățirea relațiilor și reducerea distresului emoțional în cuplu. Aceasta se concentrează pe identificarea tiparelor de comunicare care mențin conflictul, pe înțelegerea gândurilor și interpretărilor care amplifică reacțiile emoționale și pe dezvoltarea unor strategii mai sănătoase de conectare, reglare și colaborare. 

Și poliamoria și non-monogamia? Ajung și aceste persoane în cabinet? – Cercetările ne spun că psihoterapia funcționează atât în setting individual, cât și în setting de cuplu, pentru persoanele aflate în relații poliamoroase și non-monogame. Desigur, cu niște specificații:

• Specialistul trebuie să fie informat (eng. Informed practice) ori să se informeze cu privire la poliamorie și non-monogamie,

• Să nu impună specialistul norma structurii relaționale, ci să exploreze structura aleasă de către client,

• Să nu presupună specialistul că poliamoria sau non-monogamia este cauza dificultăților, ci mai degrabă să le abordeze ca pe un context în care se află clientul/clienții,

În cadrul terapiei, se lucrează atât cu cupluri monogame, cât și cu persoane aflate în relații poliamoroase sau în forme de non-monogamie consensuală. Indiferent de structura relației, obiectivul nu este să fie impus un model unic, ci să fie sprijinită construirea relației/relațiilor bazate pe respect, claritate, consimțământ, siguranță emoțională, limite sănătoase și respect reciproc. Terapia poate ajuta la negocierea acordurilor relaționale, la gestionarea geloziei și a nesiguranței, la repararea rupturilor emoționale și la prevenirea escaladării conflictelor.

În ceea ce privește tehnicile, cercetarea ne spune că terapia cognitiv-comportamentală, terapia comportamental-dialectică și terapia focusată pe emoții au rezultate bune și pot aborda: reglarea emoțională, restructurarea cognitivă, suport pentru negociere, tehnici pentru eficientizarea comunicării, dezvoltarea abilităților de rezolvare de probleme.

La MindPower Clinic, oferim un spațiu terapeutic deschis, respectuos și non-judicativ, atât în terapia individuală, cât și în terapia de cuplu. Lucrăm cu persoane aflate în relații monogame, consensual non-monogame și poliamoroase, abordând cu aceeași grijă și profesionalism diversitatea experiențelor relaționale. În psihoterapie, putem explora teme precum: comunicarea și construirea unui cadrul relațional sigur, consimțământul și acordurile mutuale, limitele personale și relaționale, distribuția responsabilităților și a puterii decizionale, gestionarea stresului minoritar, a stigmatizării și a presiunilor sociale, sănătatea emoțională și sexuală, precum și orice alte subiecte relevante pentru bunăstarea psihologică și relațională. Ne adaptăm intervențiile la valorile, nevoile și contextul fiecărei persoane sau relații, într-un cadru centrat pe respect, autonomie și siguranță.

Dacă vă regăsiți în aceste descrieri, este important să știți că distresul relațional este tratabil, iar cuplurile pot învăța să iasă din tiparele dureroase chiar și atunci când, din exterior, pare că “totul este în regulă”. Faptul că ați reușit să mergeți mai departe până acum spune ceva valoros despre resursele voastre, nu despre absența dificultăților. Cu sprijinul potrivit, aceste resurse pot fi canalizate, consolidate, iar relația/relațiile pot deveni mai sigure, mai autentice și mai conectate.