Cum să recunoști un psihopat?

Psihopații prezintă un set distinct de trăsături comportamentale care îi diferențiază de restul populației. Aceste trăsături sunt observabile în diverse contexte, de la relații personale la mediul profesional. Vom prezenta câteva dintre cele mai comune. Persoanele cu trăsături psihopatice nu simt sau simt la un nivel mult mai scăzut empatie. Astfel, nu sunt afectate de suferința celorlalți. Un psihopat inteligent este posibil să fi învățat să simuleze aceste emoții, însă ele nu sunt autentice. Prin urmare, acesta va rămâne indiferent față de suferința altora și nu va resimți remușcări nici măcar atunci când face rău unei persoane.

Manipularea este o strategie foarte frecvent folosită. Fie că se folosesc tehnici subtile sau evidente, utilizarea frecventă și agilă a strategiilor de manipulare este un indicator tipic al psihopatiei. O altă trăsătură este carisma și farmecul personal. Multe persoane cu trăsături psihopatice pot fi foarte șarmante și pot cuceri pe cei din jurul lor. Totuși, această strategie este folosită în mod instrumental – ele nu urmăresc construirea unor relații sincere și autentice, ci, mai degrabă, încearcă să-i folosească pe cei din jur în avantajul propriu.

Egoismul extrem și narcisismul sunt, de asemenea, trăsături frecvent întâlnite la psihopați. Aceștia au adesea convingerea că sunt superiori celorlalți, că merită un tratament special și că normele și regulile sociale nu li se aplică. De asemenea, se preocupă doar de binele lor, manifestând puțin interes pentru bunăstarea celorlalți, uneori nici măcar a familiei.

O altă trăsătură pronunțată este comportamentul antisocial. Psihopații pot fi implicați adesea în activități infracționale sau imorale, fără a se preocupa de eventualele consecințe ale acțiunilor lor. Violența poate apărea, de asemenea, ca manifestare comportamentală tipică. Impulsivitatea și iresponsabilitatea pe care le prezintă frecvent accentuează aceste comportamente, făcându-i cu atât mai periculoși pentru cei din jur.

Acum că am prezentat o scurtă descriere a profilului psihopatului, este un moment potrivit pentru a discuta despre modalitățile de protejare împotriva influenței acestuia. Există câțiva pași care pot ajuta semnificativ.

Conștientizarea
Dacă suspectezi că o persoană poate avea trăsături psihopatice, monitorizează-i comportamentul și fii atent dacă are tendința de a minți frecvent, de a manipula sau exploata pe ceilalți sau dacă manifestă înclinații spre activități ilegale ori imorale. Lipsa remușcărilor sau a empatiei ar trebui să fie, de asemenea, un semnal de avertizare. Dacă te afli într-o relație apropiată cu un psihopat, este probabil ca acesta să-ți exercite o influență negativă. Observă dacă te face să te simți frecvent confuz, vinovat sau epuizat emoțional, fără un motiv clar – acestea pot fi semne ale unui proces de manipulare. O altă strategie la care trebuie să fii atent este „gaslightingul” (atunci când cineva încearcă să îți erodeze propria percepție asupra realității).

Trebuie, totuși, menționat că aceste semne reprezintă posibili indicatori ai psihopatiei, însă nu pot fi folosite automat pentru a diagnostica o persoană drept psihopat. Lista de mai sus include cei mai comuni indicatori, dar nu este exhaustivă. Dacă identifici astfel de semne, acestea pot constitui un motiv să iei în considerare și următorul pas – setarea de limite.

Setarea de limite clare
Stabilește cu fermitate ce comportamente sunt acceptabile pentru tine și care sunt inacceptabile. În cazul în care persoana încearcă să-ți încalce aceste limite, este indicat să te îndepărtezi de ea – treptat, deoarece o confruntare directă poate declanșa reacții imprevizibile, uneori chiar violente.

Definiție și percepții sociale. Ce înseamnă „psihopat” în limbajul obișnuit vs. definiția clinică

Utilizăm termenii „psihopatie” și „psihopat/ă” cu mare ușurință în limbajul de zi cu zi, deși sensul atribuit acestora este diferit de definiția clinică și de semnificația lor din punct de vedere psihologic. Psihopatia face parte din Tulburarea de personalitate antisocială (conform Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale – DSM-5) și din Tulburarea de personalitate disocială (conform ICD-11). Domeniul cercetării a fost fascinat de psihopatie, fapt evidențiat de interesul continuu pentru persoanele care prezintă aceste semne.

Istoric, psihopatia a fost denumită, la un moment dat, „manie fără delir”, „nebunie morală”, „manie morală”, „personalitate psihopată” sau „stare psihopată” și era asociată cu oameni cu un comportament îndoielnic din punct de vedere moral – infractori care încălcau constant regulile societății.

În limbajul comun, când spunem „psihopat”, ne referim la o persoană lipsită de empatie, cu un comportament imoral, care încalcă frecvent regulile, normele și legile sau la un infractor, adesea într-un tipar similar cu cel al criminalului celebru. Deși sensul pe care îl atribuim nu este eronat, el descrie doar o mică parte din complexitatea psihopatiei.

Pe de altă parte, specialiștii utilizează teste complexe și, adesea, necesită training suplimentar pentru a lucra cu această categorie de persoane.

Din cele mai vechi timpuri, punem preț pe siguranța noastră și a celor dragi, încercând să identificăm semnele care să ne ajute ulterior în detectarea persoanelor potențial periculoase. Astfel, căutăm diferite categorii de semne, inclusiv trăsături fizice, însă o persoană cu psihopatie poate fi ca oricare dintre noi și se poate afla printre noi, fără a ridica un semnal de alarmă la prima vedere.

Este esențial să facem distincția între trăsături sau tendințe și o tulburare de personalitate. Frecvența și intensitatea comportamentelor sunt criterii esențiale: un episod izolat de lipsă de empatie, fără consecințe grave, nu te definește drept psihopat. În schimb, manifestarea zilnică a comportamentelor specifice psihopatiei, care aduce consecințe grave și constante asupra celorlalți, poate indica o problemă de ordin clinic.

În același timp, unele teorii susțin că psihopatia poate reprezenta un mecanism extrem de adaptare sau supraviețuire, rezultatul unei intersecții între factori biologici și de mediu. Chiar dacă o persoană se confruntă cu dificultăți majore, comportamentele psihopatice – care inițial pot primi feedback pozitiv – pot fi ulterior folosite pentru a obține succes, fie la nivel profesional, fie relațional, chiar dacă într-un mod egoist.

Ne putem gândi la profesiile în care anumite trăsături psihopatice pot fi utile. În domeniul medical, de exemplu, ne dorim un chirurg capabil să efectueze o operație fără a fi copleșit emoțional, care poate lua decizii sub presiune și are încredere în abilitățile sale. În afaceri, abilitatea de a lua decizii cu risc crescut, atașamentul emoțional scăzut, șarmul și abilitățile de negociere sunt esențiale pentru succes. În politică, strategia, tehnicile de manipulare, carisma, încrederea în sine și simțul supraestimat al propriei valori pot favoriza un candidat. Și, în domeniul legal, printre avocați, polițiști, militari, forțe speciale sau spioni, trăsături precum persuasiunea, lipsa remușcărilor, toleranța la violență, detașarea emoțională în situații de criză, cruzimea și empatia scăzută, combinate cu o decizie rapidă chiar și în situații limită, îi pot ajuta pe cei cu trăsături psihopatice să exceleze.

În cele din urmă, cariera în care se integrează perfect persoanele cu psihopatie este adesea cea infracțională. Șarmul, abilitatea de a manipula, absența fricii, capacitatea de a se implica în situații cu risc crescut și lipsa remușcărilor îi fac candidați eficienți în încălcarea regulilor, normelor și legilor, astfel încât recompensa este proporțional de mare cu riscurile asumate.

Chiar dacă am enumerat câteva profesii, acest lucru NU înseamnă că toți practicanții acestor domenii sunt psihopați, ci că, printre aceștia, unii pot avea trăsături psihopatice pe care le valorifică în avantajul personal. Folosind aceste trăsături pentru a obține succes, pot răni, afecta sau supăra oamenii din jur, iar în profesii cu riscuri crescute se înscrie formula „risc crescut – recompensă crescută.”

Cercetătorii fac diferența între populația clinică și cea subclinică. Cei din zona subclinică dispun de resursele necesare pentru a funcționa și a se adapta în societate, uneori obținând chiar feedback pozitiv din partea acesteia. În schimb, persoanele din zona clinică, de exemplu, cele din medii restrânse sau privative, au resurse reduse pentru adaptare și o dorință scăzută sau absentă de schimbare.

Adesea, psihopatia este glorificată și prezentată într-o manieră dezirabilă în social media, prin diverse trenduri (ex. sigma male, dark triad, no emotions – no weakness etc.), sau în forme artistice precum literatura (ex. Heathcliff – La răscruce de vânturi, Raskolnikov – Crimă și pedeapsă, Mr. Hyde – Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde, Dorian Gray – The Picture of Dorian Gray, Edmund – King Lear etc.) și cinematografia (ex. Patrick Bateman – American Psycho, Joe Goldberg – You, Tony Montana – Scarface, Dexter Morgan – Dexter, Tony Soprano – The Sopranos, Joker – DC Comics, Amy Dunne – Gone Girl, Walter White – Breaking Bad, Ramsay Bolton și Cersei Lannister – Game of Thrones etc.). Aceste reprezentări se adresează în special tinerilor nesiguri, persoanelor care au suferit și doresc să devină imune la suferință, celor care își doresc succes în afaceri sau celor fascinați de astfel de comportamente.

Societatea joacă un rol important în „bunăstarea” și adaptarea psihopatului. În societățile tribale și colectiviste, psihopații nu erau tolerați, ceea ce îi făcea singuratici sau îi forța să se conformeze într-o anumită măsură, spre deosebire de societățile moderne și individualiste, unde psihopatul poate avea succes valorificându-și abilitățile. În anumite situații, trăsăturile psihopatice sunt chiar considerate a fi trăsăturile unui lider (ex. în organizații mafiote, structuri dictatoriale sau în rândul războinicilor). Observarea comportamentului, a deciziilor și a interacțiunii cu ceilalți ne poate ajuta să identificăm o persoană cu psihopatie, aspecte pe care le vom detalia ulterior.

Originea și dezvoltarea psihopatiei. Factori care contribuie la formarea personalității psihopate

La formarea personalității psihopate, ca și în cazul oricărei tulburări de personalitate, intervin factori genetici și de mediu care acționează complex împreună. Vom prezenta câțiva dintre principalii factori implicați.

Moștenirea genetică joacă un rol important în dezvoltarea trăsăturilor psihopatice, deși nu este factorul determinant. Studiile asupra gemenilor sugerează că psihopatia are o componentă ereditară puternică, estimată între 40–60%. Deși nu există o „genă a psihopatiei”, anumite variații genetice pot influența dezvoltarea unor trăsături specifice. Anomaliile genetice afectează dezvoltarea unor structuri cerebrale esențiale, precum amigdala și cortexul prefrontal, implicate în reglarea emoțiilor și a comportamentului social. La psihopați, amigdala prezintă o activitate redusă, explicând lipsa fricii și a empatiei, în timp ce anumite părți ale cortexului prefrontal au un volum și o activitate scăzute, conducând la lipsa remușcărilor și la dificultăți în anticiparea consecințelor negative.

În schimb, sistemul de recompensă al psihopaților este hiperactiv, determinând o dorință excesivă de a căuta plăcere și stimulare, asociată cu asumarea de riscuri și lipsa fricii față de consecințe. De asemenea, aceștia prezintă o reactivitate scăzută la frică și stres, fapt ce explică calmul lor în situații extreme și capacitatea de a manipula și de a minți fără a manifesta emoții vizibile.

Factorii genetici trebuie înțeleși ca predispoziționali, nu determinanți. Suplimentar, la dezvoltarea psihopatiei contribuie și factori de mediu. Având în vedere componenta ereditară importantă, este probabil ca acei copii care vor dezvolta trăsături psihopatice la vârsta adultă să fie crescuți de părinți care prezintă, la rândul lor, astfel de trăsături. Astfel, acești copii sunt adesea crescuți într-un mediu care încurajează dezvoltarea trăsăturilor psihopatice prin diverse mecanisme.

Lipsa unui atașament sigur are un impact semnificativ asupra dezvoltării empatiei și a abilităților sociale. Într-o relație sănătoasă părinte-copil, atașamentul sigur ajută la dezvoltarea încrederii, empatiei și a abilităților sociale. În schimb, copiii care cresc în medii în care părinții sunt emoțional indisponibili, neglijenți sau abuzivi tind să dezvolte un stil de atașament evitant sau dezorganizat, ceea ce le poate afecta capacitatea de a forma conexiuni emoționale autentice.

Trauma și abuzul pot normaliza violența și manipularea, având un impact considerabil asupra modului de gestionare a emoțiilor. Copiii care experimentează abuz fizic, emoțional sau sexual pot deveni desensibilizați la suferința altora, învățând că durerea și cruzimea sunt normale. Ei pot dezvolta mecanisme de apărare extreme, cum ar fi detașarea emoțională și insensibilitatea față de suferință. Uneori, aceste experiențe traumatice din copilărie contribuie semnificativ la dezvoltarea trăsăturilor psihopatice.

Un mediu familial disfuncțional, în care părinții nu impun limite clare, poate duce la lipsa unui simț moral. Într-o familie echilibrată, copiii învață ce este bine și ce este rău, internalizând regulile sociale. Însă, atunci când părinții încurajează comportamente antisociale sau sunt ei înșiși agresivi, copiii pot învăța că manipularea și violența sunt metode eficiente de a obține ceea ce își doresc. De asemenea, dacă părinții sunt impulsivi, narcisici sau absenți emoțional, copiii pot crește fără un simț clar al responsabilității și moralității, favorizând astfel dezvoltarea trăsăturilor psihopatice.

Lipsa consecințelor și a răspunderii întărește comportamentele psihopatice. Dacă un copil învață că poate minți, manipula sau face rău fără a suporta consecințele, aceste comportamente devin automatizate. Lipsa disciplinei clare face ca limitele morale să nu fie percepute, iar oamenii sunt văzuți doar ca instrumente pentru obținerea propriilor scopuri. Mulți psihopați au declarat că nu au fost trași la răspundere pentru acțiunile din copilărie, fapt ce le-a permis dezvoltarea unor comportamente deviante. Deși unii pot crede că o lipsă de limite stimulează libertatea și creativitatea, pentru o dezvoltare sănătoasă este necesar un echilibru între limite și afecțiune.

Expunerea la modele psihopatice – părinți sau tutori cu astfel de trăsături – poate încuraja comportamente insensibile și lipsa empatiei. Copiii care cresc într-un astfel de mediu, unde agresivitatea și indiferența sunt normale, pot învăța că relațiile se bazează pe putere și control, nu pe conexiune emoțională, ceea ce poate duce la incapacitatea de a experimenta emoții profunde.

Un alt factor de mediu relevant este precaritatea financiară. Contrar impresiei generale că majoritatea psihopaților duc un stil de viață luxuriant, aceștia sunt adesea crescuți și trăiesc în medii defavorizate din punct de vedere socio-economic. Comportamentul antisocial, impulsiv și iresponsabil nu le permite, de obicei, să acumuleze resurse financiare într-un mod sustenabil. Astfel, mulți psihopați cresc într-un mediu stresant, ostil, caracterizat de lipsuri și violență – situație care contribuie la formarea unei personalități dizarmonice, cu caracteristici psihopatice.

Alte elemente de mediu pot contribui la menținerea comportamentelor psihopatice și ulterior, în viață. Deoarece aceste persoane prezintă adesea înclinații infracționale, se întâmplă ca ele să petreacă o parte din viață în mediul carceral (uneori chiar înainte de a atinge vârsta adultă), ceea ce poate contribui suplimentar la dezvoltarea și/sau menținerea trăsăturilor psihopatice.

Caracteristici și semne distinctive ale psihopatului.  Cum recunoști un psihopat în interacțiunile de zi cu zi?

Psihopatia poate fi împărțită în mai multe categorii, fie în „psihopatie primară” și „psihopatie secundară”, fie în funcție de severitate sau de tipologia specifică (ex. nesăbuit, exploziv, malign etc.). Psihopatia primară este descrisă ca o tipologie rece, calculată, fără remușcări, empatie, frică sau anxietate, egocentrică și cu un farmec superficial, în timp ce psihopatia secundară se caracterizează printr-un nivel crescut de impulsivitate, anxietate ridicată, instabilitate emoțională pronunțată și comportamente antisociale.

În literatura de specialitate a apărut termenul de „triadă întunecată”, ulterior și „tetradă întunecată”, precum și opusul acesteia, numit „triadă luminoasă”. Acești termeni sunt adesea folosiți pentru a descrie persoanele cu trăsături psihopatice. Cele trei componente ale triadei întunecate sunt:
– Narcisismul: caracterizat prin sentimente de grandoare, nevoie de admirație, imagine de sine exagerată, așteptarea de a fi tratat special și lipsa empatiei;
– Machiavelismul: definit prin manipularea strategică, atitudine cinică și motivația de a obține ceea ce își doresc, indiferent de mijloace sau consecințe;
– Psihopatia.

Ulterior, s-a observat că unii indivizi prezintă aceste trei trăsături, dar au și o a patra caracteristică – sadismul –, definit prin plăcerea de a provoca suferință altora (fizic și emoțional), insensibilitate față de durerea celorlalți și comportamente caracterizate de cruzime și abuz. Prezența sadismului crește gradul de pericol al persoanei, alături de celelalte trăsături. Diferența dintre sadism și psihopatie constă în faptul că, în cazul sadicului, suferința provocată aduce plăcere, pe când pentru psihopat scopul este obținerea beneficiilor, indiferent de consecințe.

În antiteză cu triada (și tetrada) întunecată, există și triada luminoasă, compusă din:
– Kantianismul: caracterizat prin abordarea etică a interacțiunilor sociale, opusă manipulării și tratând oamenii ca scopuri în sine, nu ca mijloace pentru obținerea unui beneficiu;
– Umanismul: bazat pe credința că fiecare persoană este demnă de respect, empatie și recunoașterea valorii personale, opus narcisismului;
– Credința în natura umană (eng. faith in humanity): convingerea că, în esență, oamenii sunt buni și demni de încredere, opusă psihopatiei.

Trăsăturile triadei luminoase sunt fundamentale pentru relații sănătoase, bazate pe cooperare și încredere.

Semne care pot indica prezența psihopatiei:

• Istoric comportamental problematic:
  – Probleme de conduită timpurii (minciună, furt, distrugere, violență în copilărie/adolescență).
  – Comportament antisocial frecvent, cu probleme legale (antecedente, sentințe, amenzi etc.).
• Farmec superficial:
  – Este carismatic, captivant, prezintă un șarm deosebit și are cuvintele potrivite în momentele potrivite.
  Ce facem? Pur și simplu – putem purta mai multe discuții pentru a ne forma o opinie, punând la îndoială informațiile și adresând întrebări aprofundate.
• Supraestimarea propriei valori:
  – Are o imagine de sine exagerată, consideră că este superior celorlalți și merită un tratament special.
  Ce facem? Învățăm să stabilim și să păstrăm limite.
• Mitomanie:
  – Minte constant, chiar și atunci când nu este necesar sau când nu are nicio șansă să fie prins.
  Ce facem? Evaluăm faptele și acțiunile persoanei și adresăm întrebări deschise.
• Comportament manipulator:
  – Folosește tehnici de manipulare și exploatează pe ceilalți pentru beneficiul propriu, fără a manifesta remușcări.
  Ce facem? Analizăm informațiile, solicităm detalii și cerem reformulări.
• Lipsa remușcărilor sau a vinovăției:
  – Atribuie vina altora și este insensibil la suferința provocată.
  Ce facem? Stabilim și păstrăm limite; cerem ajutor din exterior, mai ales când suntem răniți, atât fizic cât și emoțional.
• Emoții și sentimente superficiale:
  – Deși poate mima diverse emoții pentru a manipula, paleta sa emoțională este limitată.
  Ce facem? Evităm, pe cât posibil, implicarea emoțională și limităm divulgarea vulnerabilităților.
• Lipsa empatiei:
  – Are dificultate sau este incapabil să simtă suferința altora.
  Ce facem? La fel ca mai sus – evităm implicarea emoțională, limităm informațiile personale și cerem sprijin extern.
• Nevoia constantă de stimulare:
  – Se plictisește repede, caută senzații tari și comportamente riscante.
  Ce facem? Evităm situațiile cu risc crescut, cerem ajutor extern și impunem limite.
• Stil de viață parazitar:
  – Folosește pe ceilalți pentru a-și satisface nevoile zilnice și dorințele, urmărind beneficiile personale în majoritatea interacțiunilor.
  Ce facem? Evaluăm cu scepticism „ofertele” care par prea bune, tratăm cu precauție solicitările, chiar și pe cele minore, și impunem limite.
• Impulsivitate:
  – Acționează fără a se gândi la consecințe, atât pentru sine, cât și pentru ceilalți.
  Ce facem? Cerem ajutor extern, evităm situațiile riscante și stabilim limite.
• Iresponsabilitate:
  – Nu își îndeplinește obligațiile, nu duce la bun sfârșit munca începută și nu este constant în îngrijirea familiei, plata cheltuielilor sau onorarea promisiunilor.
  Ce facem? Evaluăm cu precauție solicitările și ofertele persoanei.
• Slab control comportamental:
  – Are adesea episoade de furie și agresivitate intensă.
  Ce facem? Cerem ajutor din exterior, evităm situațiile cu risc și impunem limite stricte.
• Comportament sexual promiscuu:
  – Se implică în relații sexuale numeroase, ocazionale sau abuzive și, uneori, exploatează partenerul/partenera.
  Ce facem? Evităm implicarea emoțională, impunem limite și, dacă este necesar, cerem ajutor extern.
• Multiple relații de scurtă durată:
  – Manifestă infidelitate și instabilitate în relațiile romantice sau de cuplu, iar în unele cazuri și în comportamentul parental, având adesea copii cu mai mulți parteneri.
  Ce facem? Impunem limite atât pentru noi, cât și pentru copii, evităm situațiile cu risc și cerem sprijin extern.

Recapitulând, recomandările sunt:
– Evităm implicarea emoțională excesivă și divulgarea vulnerabilităților;
– Tratăm cu scepticism carisma, șarmul și ofertele aparent irezistibile;
– Stabilim și păstrăm limite clare;
– Cerem sprijin extern (din sistemul nostru de suport sau, în situații grave, de la autorități);
– Evităm confruntările directe și, pe măsură ce este posibil, reducem interacțiunile pentru a ne retrage treptat

În concluzie, deși interacțiunea cu o personalitate cu trăsături psihopatice poate reprezenta o provocare, ne putem antrena să gestionăm aceste situații cu precauție și încredere. Prin conștientizare, stabilirea unor limite clare și cultivarea rezilienței emoționale, putem transforma potențialele amenințări într-o oportunitate de creștere personală și de îmbunătățire a relațiilor. Astfel, informarea și pregătirea devin instrumente puternice, care ne permit să ne protejăm și să menținem un echilibru sănătos în mediul nostru social.

Your Mind. Your Power.

Larisa Giuris & Daniel Drăgulescu, Psihoterapeuți MindPower clinic