fbpx

MindPower Clinic

Produs Terapie - DIASPORA

D.L.

Recomand acest centru din proprie experiență, dar și din perspectiva unei persoane care a terminat facultatea de Psihologie. Am încredere în psihoterapeuții de aici că își respectă clienții și folosesc metode validate științific (zic acest lucru, pentru că în domeniul psihologiei, există, din păcate, foarte mulți diletanți, care îți vând minciuni că te vor trata cu pietre, îngeri, astrograme și mai rău pot să îți facă). M-a ajutat și mă ajută pe plan personal să devin mai echilibrată (să nu explodez de emoții, adică) și să încerc să ajustez anumite reacții la mediul înconjurător. Mă ajută să îmi schimb perspectiva, să mă impun în ceea ce cred în viața de zi cu zi (să fiu mai asertivă). Poți merge în acest centru la terapie individuală, dar și de cuplu, sunt specialiști care te pot ajuta indiferent de probleme. Nu mai zic de terapie VR (realitate virtuală) care este utilă în fobii, de exemplu. Deocamdată am mers în terapie la doamna doctor Ica Secoșan, dar mă gândesc serios să merg împreună cu soțul meu la terapie de cuplu în acest centru pentru a rezolva problemele noastre și pentru a vedea dacă avem comportamente ok față de cei doi copii ai noștri. Să aflăm mai multe despre parenting (procesul de a-ți crește copiii astfel încât să devină adulți echilibrați și sănătoși). Mulțumesc!